Bani murdari

Mi-a plăcut un articol din Lettre a lui Jorg Metes despre banii murdari din India şi Nigeria.

Mă gândeam că e din nou o relatare despre sărăcia şi negoţul ilegal din cele două ţări pline de conflict în ultimii ani.

Mare mi-a fost mirarea să aflu că e de fapt vorba de bani murdari la propriu. Doar în India şi Nigeria anilor 2009-2010 bancnotele noi valorează mai mult decât cele vechi.

În India bancnotele de 10 rupii se pot schimba foarte bine pentru 9 rupii, iar în Nigeria 10 naira se pot schimba pentru 11 sau 12 naira.

Articolul punea în discuţie faptul că băncile din cele două ţări nu mai ştiu ce să facă în acest sens, deoarece speculanţii iau toate bancnotele noi pentru a le da mai departe celor săraci care nu-şi permit să fie refuzaţi pentru că au bancnote prea uzate.

Se prezintă situaţia economică şi mentalitatea celor două popoare. Ce mi-a atras atenţia a fost faptul că printre cetăţeni există deja o tradiţie în ceea ce priveşte bancnotele vechi.

Cei care primesc bancnote noi nu le rulează pentru că aşteaptă să se mai murdărească un pic,iar ceilalţi sunt mândri că au bancnote cât mai uzate.

E şi o chestie de imagine pentru că cei care au bancnote noi nu le pot folosi deoarece ar putea fi consideraţi oameni cu dare de mână şi atunci nu pot cădea la mica înţelegere cu cei din piaţă care vând produsele necesare oamenilor de rând .

Nu eşti unul de ai lor dacă vii cu bancnote noi. Trebuie să ai bancnote uzate pentru a putea să te mişti prin piaţă sau prin zonele unde se cade la învoială cu preţul pentru produsele zilnice.

“În India se fac ghirlande din ele, care se atârnă la gâtul statuilor întruchipând zeităţi, sau de gâtul perechilor de miri sau al politicienilor…În Nigeria, la petreceri se aruncă precum nişte petale în aer,după care plouă cu bancnote pe perechea de miri, pe copilul care-şi sărbătoreşte ziua de naştere, pe muzicienii care cântă sau pe toată lumea……Bancnotele cu care plouă la o petrecere nigeriană rămân pe podea până când se termină petrecerea; se obişnuieşte ca oamenii să calce, să stea şi să danseze pe ele. Bancnotele pe care le primeşti după ce se desface o grirlandă nigeriană de bani sunt îndoite, crestate, lipite unele de altele şi găurite…..Înainte ca o bancnotă să fie introdusă în circuitul normal în India şi Nigeria, mai întâi este deteriorată şi murdărită pentru prima dată în mod festiv”.

Este deja o tradiţie ca acolo să primeşti o bancnotă cu urme de grăsime pe ea,cu urme de cafea, lapte,suc, cu urme de cerneală,cu diverse calcule matematice făcute pe ea, cu urme de funingine, cu urme de ruj, etc.

Cică printre cei mai bătrâni se spune că dacă rupi un colţ dintr-o bancotă vei avea noroc atunci când o vei folosi. Aşadar cei mai în vârstă cu siguranţă vor avea asupra lor doar bancnote rupte într-unul dintre colţurile bancnotei.E ca un fel de vrajă care te apără să nu pierzi bancnota dacă aceasta e ruptă la un colţ.

“Bancnotele noi şi curate au devenit pe alocuri atât de rare, că oricum aproape că nici nu mai poţi plăti cu ele. Oamenii le resping pentru că le consideră bani falşi”.

Pe de o parte băncile sunt la distanţe foarte mari între ele pentru ca omul să se ducă să le schimbe,iar pe de altă parte chiar poliţiştii mototolesc bancotele noi, dar stau totuşi de pază la nunţi în caz că se împrăştie ceva bani.

Acţiunile băncilor de a face ceva în acest sens şi de a forţa lumea să schimbe bancnotele uzate au început în India în 1999, iar în Nigeria în 2004.

În 2007 au impus o politică prin care să oblige populaţia să schimbe bancnotele, dar instituţiile corupte nu-şi fac treaba şi chiar oamenii lor murdăresc şi uzează în mod voit bancnotele.

O situaţie care nici în următorii ani nu va avea o soluţie. La ţară lumea nu are bancă şi deci se foloseşte în continuare de aceleaşi bancnote uzate.

Mulţi vizitatori observă că India e o ţară jegoasă, dar are un jeg al ei care face toţi banii celor care o vizitează.

Românii care vizitează India probabil nu pot face altceva decât o comparaţie şi eventual ar putea fi mândri că avem o ţară mai frumoasă,dar ceilaţi care provin din ţări mai dezvoltate văd ceva nou şi e o experienţă de neuitat pentru ei.

Nigeria e şi ea o ţară ospitalieră,dar cu multe alte probleme care intră la categoria experienţe noi.

Advertisements

About alexciotir

Nascut la Botosani la data de 19.06.1981 . Scoala cu clasele I-VIII o face la Botosani la Scoala nr.11 . In 1995 intra la Liceul "Nicolae Iorga" Botosani . Studiile superioare le face la Iasi la Univ. "Al.I.Cuza" .
This entry was posted in recenzii. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s