Фрагмент души

O zi liniştită de toamnă atât de utilă unei plimbări pe marginea râului Volhov necesară dansului sacadat parcă al ideilor lui Anatoliy.

Undeva pe o bancă a parcului din apropierea râului sunetul unui acordeon întregea tabloul animat de paşii repezi ai unor studenţi veniţi acasă,în contrast cu paşii molcomi ai unor pensionari veniţi să admire pescăruşii.

Depinde de unghiul din care priveşti tabloul. Paşii repezi te pot îndrepta către ideea unui oraş activ şi plin de viaţă,dar paşii molcomi ai localnicilor îţi descriu un oraş al sunetului istoric răguşit de atâta frumuseţe.

Oraşul pare un pic bolnav la sfârşit de săptămână atunci când toţi se îndreaptă în grabă către Moscova venind de la Sankt Petersburg, acolo unde muncesc din greu pentru a avea un trai mai bun în capitală.

Veliki Novgorod se clatină în cele două zile din cauza traficului, poate şi pentru faptul că este atât de încărcat de istorie, dar şi pentru că a fost zdruncinat serios în al doilea război mondial atunci când şi-a pierdut din farmec şi din frumuseţe. Pare tare complexat la sfârşit de săptămână dar îşi revine imediat ce liniştea se aşează, parcă la un semn al istoriei, pe fiecare frunză căzută deja pe pământul mut, dar grăitor pentru mulţi  în acelaşi timp .  Continue reading

Este o operă de artă ?

Aşa se întreabă artistul Dennis Oppenheim de fiecare dată când se îndepărtează de o lucrare de a sa pentru a o analiza. Dacă răspunsul este “Yes” atunci înseamnă că e gata,iar dacă răspunsul este “NO” înseamnă că se va mai lucra la ea ceva timp.

Răspunsuri simple la întrebările incomode ce-i invadează mintea atunci când se apucă de o nouă lucrare.

Afirmă cu tărie că nici o carte din lume nu poate surprinde un anumit moment,o anumită situaţie aşa cum se face printr-o sculptură, desen, pictură, fotografie, arhitectură, etc.

Criticat de studenţii săi că are lucrări feministe, chiar domestice.

Criticat de ceilalţi că îşi forţează norocul prin nonconformismul unor lucrări.

Un artist iubit între cei care roiesc în jurul oricărei forme de artă modernă.

759px-Parque_de_la_Memoria_-_Buenos_Aires_-_Dennis_Oppenheim_-_Monumento_al_escape

article07

leadspace

article03

                      img_97                                                                   

Dennis pleacă de la ideea că”public art” ţine mai mult de spectrul arhitecturii.

Aici situaţia e diferită faţă de un pictor care se exprimă cum doreşte pe bucata sa de pânză.

Aici trebuie să ţii cont de faptul că te adresezi imediat şi într-un mod cât mai direct publicului .

“Public art is still a frontier, like Alaska”.

Cam 20% din lucrări au succes în “public art” restul sunt respinse de la început,din start. Oamenii nu înţeleg că şi pentru a accepta permanent o lucrare este nevoie de timp. “Sometimes the best work is not accepted because it’s too radical or ambitious—that’s a paradox of public art”.

Provocator ?!!!

4309ST2The economist” prezenta un articol în care sănătatea celor din statele lumii a 3-a, în mare parte statele africane, stau sub semnul provocării tinerelor talente în domeniu de către marile companii.

Premiile sunt substantiale: premiul cel mare a fost de 1 milion de dolari, iar ceilalţi pentru a fi ţinuţi sau mai bine zis conectaţi la astfel de “întreceri” au primit şi ei câte 100 de mii de dolari.

Disperarea e mare atunci când faci un concurs în care să premiezi ideile venite din partea unor tineri inteligenţi,creativi care par a deţine cheia problemei omenirii.

Ideile au fost mai mult decât inovatoare: guma de mestecat care detectează, prin contactul cu saliva persoanei, cea mai mică urmă de malarie la om; telefoanele mobile cu microfon care înregistrând strănutul sau tuşitul pot da imediat un verdict în cazul unei posibile pneumonii.

Oricâte vizite ar face “vedeta americană” problema pare din ce în ce mai grea în 2009.

Fundaţia lui Bill Gates a oferit o şansă acelor tineri care vin cu noi provocări în tentativa de a “ucide” microbul african care face ravagii mai ales în rândul copiilor.

Dar imaginea de ansamblu e una tristă care scoate în evidenţă un adevăr dureros: copii din Africa sunt condamnaţi la moarte chiar în faţa noastră în timp ce dăm neputincioşi din umeri chiar şi în 2009.

Concluzia: concursul a avut un câştigător,problema în sine încă nu are un câştigător.

Problema oricărui copil african a pierdut în faţa unei idei care nu se ştie dacă nu cumva va fi şi ea doborâtă de vreun microb în viitorul apropiat.

Pentru această idee a americanilor dau nota 10, dar pentru realitatea la care se raporta ideea mi-e şi frică să mai spun ceva.

 

Între alb şi negru (I)

Fără să vreau am văzut câteva filmuleţe cu târgul de electronice din Japonia şi din nou am avut impresia că mă uit la un film din viitor.

Am trecut de mult timp de perioada în care totul se vedea cenuşiu din ţara noastră în afară. Suntem în beznă totală,iar culoarea preferată a românilor pare a fi negru.

Asiaticii acceptă uşor ceea ce nu e tocmai bine la ei şi pozează într-un alb pur,virgin.

Elevii noştri nu au manuale, nici bani de caiete,iar limba română e încă o limbă grea şi dificilă pentru unii.

Asiaticii vor să bage hârtia electronică în şcoli tocmai pentru că acea hârtie trimite nişte semnale de-a lungul unei reţele de senzori,ceea ce face ca particulele colorate din compoziţie să se mişte şi să ia forma literelor sau imaginilor dorite.

La noi copii pe la ţară încă se mai joacă cu cercul sau cu o bucată de cauciuc(din care beau apă animalele de prin curte), iar asiaticii au prezentat jucăriile care se manifestă în funcţie de starea de spirit a copilului.

Asiaticii promovează tot mai intens automobilele hibrid,iar la noi se duce lumea la muncă o vară întreagă prin străinătate ca să vină cu o maşină care abia are Euro 2, că doar e mai ieftină.

Totul e pe bază de senzori,iar tu nu trebuie să faci nimic pentru că tot ceea ce ţine de electronice şi IT este un pachet mare de informaţii necesare omului de rând.

La noi copii primesc nota 2 la şcoală la disciplina T.I.C. (tehnologia informaţiei şi comunicării) tocmai pentru că nu ştiu să utilizeze calculatorul în cele mai banale aplicaţii,iar asiaticii îşi învaţă copii ca din câteva click-uri să-şi pornească aparatul cu microunde,să-şi regleze temperatura camerei, să-şi pornească alarma de la apartament, etc,etc (totul doar din faţa unui simplu laptop).

Va continua…………….