Excepţia de la regulă este tot o regulă

“…nu poţi urma o regulă într-un spaţiu privat (este un non-sens). Pentru ca o regulă să fie într-adevăr urmată avem nevoie de un “complot public”. A urma o regulă nu înseamnă să fii constrâns, condus”.   –  ( Kripke )

Cam tot ce se întâmplă azi în jurul nostru poate fi rezumat la un set de reguli colective, care fac într-adevăr ca orice regulă a spaţiului privat să pară un non-sens.

În momentul în care vorbim suntem “transparenţi” faţă de cei cărora ne adresăm, dar cu noi înşine nu suntem deloc.

E ca şi cum ne-am lăsa luaţi la ţintă, ne-am lăsa în bătaia vântului, iar regulile colective par a fi perfect concepute deoarece nu mai pot fi completate cu regulile “spaţiului” fiecăruia în parte.

În orice “familie” sunt aceleaşi reguli, ceea ce duce implicit şi la o asemănare a evenimentelor, la o uniformizare a conceptelor respective.

Existenţa fiecăruia se va reduce la acele simple reguli “universale” fără a mai putea avea un posibil “spaţiu de joc” al unei posibile creaţii individuale.

Nu e de mirare că ne prăbuşim în hohote de râs atunci când citim despre acele reguli individuale existente cândva şi care ne sunt de neînţeles acum într-o societate care trage tare să-şi traseze graniţele unei aşa-zise perfecţiuni.

“Mai bine un sens, oricare, decât absenţa de sens”. (Nietzsche, Genealogia moralei)

Parcă ştia şi Nietzsche ce avea să urmeze. Nu degeaba vorbea el de constrângeri şi de conştiinţa omului “slab”. Acea conştiinţă de care vorbea Nietzsche nu avea cum să se formeze, nu avea cum să se dezvolte, doar prin câteva reguli colective (care au un cu totul alt rol).

Nietzsche afirma că omul e un animal metaforic. Se pare că am ajuns să facem din metaforă o târfă a sensului, sens care datorită nouă nu mai e de mult timp potent.

Totul în jurul nostru e un adevărat cimitir al ideilor. Restul ideilor rămase au rezistat tocmai pentru că nu au fost puse la treabă şi astfel nu au oferit posibilitatea apariţiei unor noi generaţii.

Am ajuns să ne fălim cu nişte idei născute din flori pe care sensul le reneagă şi le culpabilizează prin impotenţa sa.

“Sex oral cu metafizica” este titlul începutului sfârşitului. Şi ne-a fost bine, dar a trecut, iar acum avem o privire abisală care nu dă semne că ar înţelege ceva, nici măcar conştientizarea faptului că am stricat ce alţii au clădit mult, mult timp, până la noi.

Şi cum să nu dăm dreptate unuia precum K.Kraus care afirma: “De ce scriu unii ? Deoarece nu au destul caracter pentru a nu scrie”.

Advertisements

About alexciotir

Nascut la Botosani la data de 19.06.1981 . Scoala cu clasele I-VIII o face la Botosani la Scoala nr.11 . In 1995 intra la Liceul "Nicolae Iorga" Botosani . Studiile superioare le face la Iasi la Univ. "Al.I.Cuza" .
This entry was posted in filozofie. Bookmark the permalink.

3 Responses to Excepţia de la regulă este tot o regulă

  1. Bogdan says:

    “E ca şi cum ne-am lăsa luaţi la ţintă, ne-am lăsa în bătaia vântului, iar regulile colective par a fi perfect concepute deoarece nu mai pot fi completate cu regulile “spaţiului” fiecăruia în parte.”

    Exact!
    Ca tot vorbesti de Nietzsche, el si Deleuze au acea distinctie intre activ si reactiv. Ei se intreaba: cum de pot fortele reactive sa le domine pe cele active, cand prin definitie cele din urma sunt superioare? Raspunsul e simplu, si e de ajuns sa te uiti pe fereastra ca sa-l vezi: fortele reactive le impiedica pe cele active sa realizeze ceea ce ele pot realiza! de ex. prin legi, prin superioritate numerica etc.

    Cand analizam aceasta situatie, nu trebuie sa privim toti oamenii ca si cum ar fi la fel, cum se procedeaza in fenomenologie. Ei trebuiesc impartiti in mai multe categorii, dupa pozitia in care se afla fata de/in situatie. Trebuie sa vedem cine e fiecare. (nu vb. aici de eseul tau, care imi place)

  2. alexciotir says:

    Exact cum spunea si Wittgenstein: “Nu diversitatea ascunde o unitate mai profunda, ci tot ceea ce pare a fi unic si unitar ascunde de fapt o diversitate”. Deja e un cliseu in filosofie ca ceea ce pare a fi simplu e de fapt o structura complexa.
    Si diferenta dintre omul slab si omul bogat la Nietzsche e o lupta a fortelor active si reactive.

  3. cosmin danciu says:

    Of,of,of…..ce ti-e si cu nihilismul!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s