Mihai Eminescu (120)

Astăzi comemorăm 120 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu.

Pe 15 ianuarie sărbătorim naşterea sa, iar pe 15 iunie comemorăm moartea sa.

În loc să facem acest lucru, noi ne folosim de aceste două date pentru a ne mai întreba încă o dată dacă nu cumva Eiminescu este demodat.

Tot felul de anonimi ai televiziunilor apar cu chestii care li se par lor a fi la modă şi capabile să şocheze opinia publică.

Vedeam la majoritatea posturilor de televiziune anumite ipoteze precum că Eminescu ar fi consumat droguri, că ar fi fost un fustangiu şi niciodată nu a ştiut să înţeleagă iubirea, etc.

E trist, chiar oribil să vezi că oameni care şi-au dat doctoratele în Eminescu, apar cu nişte fiţuici la televizor, hârtii ce, vezi Doamne, ar reprezenta dovezi şocante în cazul lui Eminescu.

La Botoşani este comemorat încă în stil comunist, adică se pune mână de la mână ca să se cumpere acolo câteva buchete de flori, mai iese şi primarul un pic din bârlogul său, apar nişte profesoare de română şi alea ieşite la pensie, iar cei câţiva copii puşi să recite repede, repede două, trei poezii acolo habar nu au ce e aia poezie.

Chiar mă uitam azi prin presa locală să văd cum comemorăm acest eveniment şi am rămas surprins să văd că se aruncă cu acuze în stânga şi în dreapta pentru anumite confuzii care se fac legate de locurile importante de pe aceste meleaguri în ceea ce-l priveşte pe Eminescu.

Eminescu este acelaşi, doar că trebuie să recunoaştem că avem mare nevoie de oameni precum Ion Aldea Teodorovici, Grigore Vieru, George Pruteanu, etc.

Pe viitor e clar că nu îl vom mai aprecia la fel de mult, ci poate vine ministerul turismului cu vreo idee şi ne mai scoatem cumva.

În Botoşani avem parcul Mihai Eminescu, biblioteca Mihai Eminescu, teatrul Mihai Eminescu, bulevardul Mihai Eminescu, librăria Mihai Eminescu, dar când vine vorba de poezia sa ne cam apucă greaţa şi cam dăm bir cu fugiţii.

Cine a avut noroc şi s-a născut cu câteva cărţi de Eminescu luate de părinţi în tinereţe atunci cu siguranţă că a citit câteva poezii. Cine însă nu a avut acest noroc e greu de crezut că ar da 400 – 500 de mii pe o carte de Eminescu(sunt şi ediţii mai ieftine). Au apărut şi acele ediţii de buzunar, dar poezia aici în nordul Moldovei nu ţine de foame, chiar dacă l-am pus pe Eminescu şi pe anumite bancnote. Dacă l-am fi pus şi noi pe bancnote mai mari cine ştie poate aveam mai mult succes.

Gypsies (Josef Koudelka)

GypsiesJosef Koudelka este un fotograf de renume născut în 1938 la Moravia în Cehia.Inginer de profesie se orientează în 1967 către fotografie, către artă fotografică.În 1968 devine cunoscut prin albumul său de fotografii ce înfăţişează invazia ruşilor la Praga.

 

În august 1968, cu două zile înainte de invazia rusească, se află în România unde fotografiază ţiganii. Acele poze aveau să apară pe albumul său numit “Gypsies” unde cele mai multe fotografii sunt însă cu ţiganii din Slovacia.

Romania 1968Sunt câteva fotografii pe acest album foarte reuşite, iar combinarea acestora cu cele făcute în Slovacia au făcut din “Gypsies” unul dintre cele mai cunoscute albume ale sale. Poate că la vremea respectivă nici nu ne-am dat seama cât de mult ne-a ajutat.

Romania, 1968Fotografiile exprimă o comunitate puternică a ţiganilor, iar cei care au văzut acest album au privit cele două ţări (Slovacia şi România) cu foarte mult entuziasm, România fiind analizată ca o ţară care ştie să-şi aprecieze tradiţia.

 

Romania 1994Datorită succesului pe care l-a avut cu albumul “Gypsies” hotărăşte să se întoarcă în România, în 1994, pentru a mai surprinde câte ceva din acea autenticitate mult lăudată de străini în ceea ce ne priveşte.

Nu s-a gândit totuşi că s-ar putea să fie un pic cam devreme faţă de schimbarea care a avut loc în 1990 şi astfel fotografiile făcute nu au fost dintre cele mai reuşite şi mai mult decât atât străinii au văzut că nu merită să ne laude chiar aşa de tare. Majoritatea fotografiilor prezintă un peisaj trist, dezolant, fără urmă de tradiţie, dar care accentuează totuşi imaginea unei schimbări la orice nivel în ţara noastră.

Romania 2005Revine în România în 2005 sperând şi el într-o schimbare în bine şi dornic de a ne face publicitate gratuită prin fotografiile sale. Găseşte o Românie parcă lipsită şi de acea tradiţie pe care o cunoscuse el şi astfel revine la acele fotografii care îi înfăţişează pe ţigani, considerând că e mai bine să facă o comparaţie între fotografiile din 1968 şi cele din 2005 în ceea ce priveşte trăsăturile şi comportamentul ţiganilor de la noi, decât să se apuce de un nou proiect în România care nu părea din start că i-ar garanta un minim succes.