Un film românesc apărut în 2002 care prezintă cazul Nicoletei Brudeanu închisă între anii 1949-1953. Nepoata pe linie maternă a lui Iuliu Maniu. Pleacă în 1969 împreună cu soţul ei (şi el tot fost deţinut politic)în Franţa unde editează revista “Catacombes”. În 1976 publică în Franţa cartea “Benie sois-tu prison”, iar în 1996 moare având ca ultimă dorinţă aducerea trupului ei în ţară alături de străbunii ei.
Chiar mă uitam de curiozitate pe alte bloguri să văd ce s-a mai postat despre acest film. Am observat că au fost destui care au urmărit acest film. Iniţial am zis că nu are rost să mai postez şi eu ceva ce nu poate fi mai interesant decât au scris ceilalţi.
Dar am observat că mai toţi laudă acest film ca fiind unul extraordinar, cel mai tare film. Pe bună dreptate acest lucru, deoarece nu ai cum să rămâi indiferent la ceea ce s-a întâmplat atunci, la abuzurile şi ororile acelei perioade.
Cei care au mai citit totuşi nişte cărţi de istorie şi astfel sunt “familiarizaţi” cu ce s-a întâmplat atunci vor observa că acest film nu face altceva decât să prezinte un caz aşa cum s-a întâmplat fără însă a se implica în acţiunea în sine. Nu e nimic “subtil” în acest film care să poată accentua ceea ce numai un regizor poate face. Se putea scoate mult mai mult prin această ecranizare având în vedere că e producţie 2002.
Astfel de filme prezentate celor care stau mai prost cu istoria pot avea ca şi efect secundar două direcţii: fie privitorul este captivat şi la sfârşit va avea o faţă din aia tâmpă, uimit fiind de gravitatea evenimentelor întâmplate cândva la noi în ţară, fie va adormi pe la jumătatea filmului considerând că nu e interesat de astfel de perspective. Ambele direcţii sunt corecte. Lipseşte acel ceva care să te pună pe gânduri(chiar şi pe moment, căci aici se face diferenţa).
Ca un exemplu, ca să vedeţi la ce mă refer: La vita e bella – e un film care te aduce cu picioarele pe pământ tocmai prin acea doză de umor pusă acolo unde trebuie (poate nu e cel mai bun exemplu, dar aşa se înţelege mai bine).
Acest film nu accentuează cu nimic anumite momente care îl puteau face mai convingător, mai împunător, etc. Forţa sa de trimitere a unui mesaj e aproape inexistentă.
alexciotir.wordpress.com 