Vin turcii !

Urmărind blogul prietenului Adi chiar mă gândeam că în momentul în care Orhan Pamuk câştiga premiul Nobel pentru Literatură în 2006 nimeni nu auzise încă de el, iar acum observ că după ceva timp a devenit un mic Paulo Coelho (mai de-al nostru).

Chiar am observat că aproape orice moderator de televiziune cu pretenţii demostreză subtil ori de câte ori are ocazia, că l-a citit pe Pamuk şi că e fantastic. Mă îndoiesc că printre emisiunile lor au avut răbdare să citească “Mă numesc roşu“, sau poate a prins mai bine “Zăpada” de care vorbeşte prietenul Adi.

La Coelho parcă am înţeles de ce unii doreau să fie duşi  în această lume propusă de autor, dar la Pamuk încă mi-e greu să înţeleg.

Dacă mă gândesc la “Mă numesc Roşu” înseamnă că românul a început să aibă nervii de oţel şi astfel să înţeleagă mai bine literatura contemporană, pentru că prima jumătate a cărţii cam la asta te încearcă.Dacă mă gândesc la “Zăpada” prefer să-l citez pe “maestrul” Adi: “Multe personaje, acţiune concentrată (totul se întâmplă în trei zile), dialoguri lungi şi filozofice, o paletă largă de vibraţii ale sufletului turc”.

Sunt sigur că în scurt timp voi primi răspunsul şi în cazul lui Pamuk, un răspuns care mă va lămuri la fel de mult ca şi în cazul lui Coelho.

Cât de diferiţi sunt cei doi autori probabil îmi voi da seama urmărind cu stricteţe posturile noastre de televiziune.

Around the world

Mai peste tot observăm că se fac din ce în ce mai multe campanii împotriva sedentarismului; campanii ecologice; etc. care sunt binevenite dealtfel, dar fără un impact puternic asupra individului care participă la aşa ceva.

Cu alte cuvinte se fac pentru că aşa e bine. Încă nu am auzit de un caz miraculos al unuia care a slăbit pentru că o astfel de campanie i-a deschis ochii, sau de vreun caz care să nu mai fi aruncat hârtia pe jos tocmai pentru că a participat la o campanie ecologică.

Sunt bune pentru că arată cel puţin că se poate şi aşa, dar în rest nimic mai mult.

Românul prin campania împotriva sedentarismului înţelege că e bine să facă mişcare, drep urmare iese în weekend la grătare şi mici să mai pună câteva kilograme pe el.

În momentul în care vom călători îndeajuns de mult timp pentru a pune în practică ceea ce am acumulat în vremea cât am fost sedentari, abia atunci vom înţelege cât de bine e să faci mişcare, cât de bine e să “fii verde”, cât de bine e să te comporţi civilizat.

Aceste “ieşiri” din noi prin călătorii care să evidenţeze capacitatea fiecăruia de a-şi îmbogăţi experienţa prin cunoaşterea de noi locuri, noi oameni vor avea un scop abia atunci când vom face un efort pentru a ne defini mai bine.

Lumea e la fel ca acum 100 de ani, doar că ne mişcăm mai în reluare acum şi asta pentru că avem şi cu ce să observăm acea mişcare în reluare a noatră.