Micii roboţi

Zi de zi întâlnim diverşi oameni în diverse situaţii. Criticăm de cele mai multe ori prestaţia lor prin prisma propriile noastre greşeli.

De foarte multe ori am fost la o întâlnire de “afaceri” iar dialogul dintre mine şi cel din faţa mea parcă nu era unul îndeajuns de eficient dacă nu solicitam(involuntar) o abordare a umanului, a “omului” din acel om. Însă scopul acelei întâlniri nu cuprindea şi această abordare.

Alteori mergeam la o întâlnire de curtoazie, o întâlnire după mulţi ani poate, şi dintr-o dată aveam acea abordare strictă, care se conforma propriilor cerinţe, adică o abordare mai realistă în care cel din faţa ta nu trebuia să abuzeze de latura umană a sa, tocmai pentru a nu eşua în a bifa măcar câteva din cerinţele tale. Vroiam să vedem latura pragmatică a unei femei, a unui prieten, managerul din ea sau capacitatea de reacţie a lui, etc.

Astfel vedem din ce în ce mai des apariţia extremelor fără însă a ne gândi la acel efort necesar unui echilibru între asemenea abordări.

Foarte mulţi aleg să-şi exteriorizeze constant acea latură umană care va da într-un final un verdict dur în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi(care uneori aleg în prima secundă să fie pragmatici pentru că aşa cere contextul): micii roboţei (care sunt lipsiţi parcă de suflet atunci când ceilalţi aveau nevoie de ei).

Acei roboţei parcă uneori par turnaţi dintr-un material “made in Romania”, dar “legea junglei” o cere.

Cei care sunt împotriva “acestei robotizări”, de cele mai multe ori caută soluţii dintre cele pe care le găsim mai des în romane decât în realitate.

Contrastul este însă unul evident atât la nivel comportamental cât şi la nivel decizional, chiar dacă uneori anumite scopuri comune pe de o parte dezumanizează, iar pe de altă parte schimbă “softul” acelei “maşinării” din ei.

Ambele abordări însă se folosesc de simboluri care au totuşi o rădăcină comună.