Carson McCullers – “Răsfrângeri într-un ochi de aur”

mccullersO carte care deşi contrastează încă de la prima privire prin rezonanţa dintre numele autorului şi numele cărţii este totuşi echilibrat scrisă şi chiar relaxantă.

Majoritatea prietenilor mi-au recomandat această carte, unii dintre ei afirmând chiar că e printre preferatele lor, dacă nu chiar cea mai bună carte.

În acest caz nu am mai rezistat şi am zis că cele 168 de pagini trebuie să aibă un motiv întemeiat pentru a mă reţine vreo câteva ceasuri în faţa lor.

Într-adevăr am constatat la final că e una din acele cărţi pe care nu le regreţi foarte mult, dar eşti mai mult decât mulţumit că le-ai citit. E bine construită, bine legată în cuvinte, deşi subiectul nu e unul extraordinar, sau ca să fim mai obiectivi, nu e un subiect complicat. Însă în toată simplitatea sa subiectul acestei nuvele ascunde poate cele mai bune ingrediente ale formelor necesare literaturii de bună calitate.

Ceea ce poate e sarea şi piperul actului artistic e contrastul dintre anumite personaje care sunt delăsătoare, nemotivate, lipsite de principii, etc. şi acele personaje care sunt necesare unei locaţii precum o garnizoană a armatei, adică obişnuite cu reguli stricte, care au tabieturile lor, care nu vorbesc mult şi care sunt foarte drastice chiar cu persoanele lor.

O altă idee atractivă a nuvelei este că majoritatea personajelor pacătuiesc între ei cu fapta şi nu cu gândul, dar în final doar un soldat care a păcătuit cu gândul şi nu cu fapta este ucis.

O carte care încă nu m-a făcut să înţeleg de ce unii au ales ca fiind preferata lor această nuvelă, iar pe de altă parte o carte care nu m-a făcut să fiu revoltat că am întâlnit în ea nişte cuvinte încrucişate(ca la completarea de rebusuri), ci am întâlnit o metodă fericită de a combina câteva cuvinte într-un mod chiar plăcut, de ce să nu recunosc.