Graba strică treaba

Pe toate blog-urile găsesc recomandări de cărţi dintre cele mai ciudate, dar care au totuşi ceva în comun. Toate sunt atât de bune ca şi lectură, încât sunt citite pe nerăsuflate.

E ca şi cum ai intra într-un cerc vicios din care nu mai poţi ieşi decât dacă termini de citit, într-un timp record, acea carte.

Majoritatea uită că am ajuns în vremurile în care doar clasicii mai pot fi citiţi pe nerăsuflate, doar că ei încep să nu mai fie la căutare.

Autorii care sunt contemporani nu pot fi înţeleşi decât cu “puţintică” răbdare din partea noastră, asta  pentru că şi ei au foarte multă grijă şi răbdare cu ei.

Trăim acele vremuri în care semnului de carte i se găseşte cea mai mare utilitate posibilă.

Aproape că nu ne mai dorim o informaţie comprimată în câteva ore care să dăuneze, deşi ne cam place.

O informaţie care o gestionăm după propriile capitole e ca o activitate pe termen lung şi asta ne motivează.

Citiţi mai cu răbdare şi fiţi mai responsabili faţă de ceea ce primiţi, în faţa unei pagini şi nu a unor pagini.