Add or Remove

De foarte multe ori ne gândim de ce în anumite situaţii luăm o decizie care se dovedeşte mai apoi a fi fost chiar cea mai bună deşi la momentul acela parcă fusese împotriva voinţei noastre.

De unde această spontaneitate ?? Aveam răspunsul pregătit şi nu ştiam ?? A fost o chestie de noroc, de întâmplare ????

Întotdeauna vom avea un spaţiu limitat de stocare a informaţiei, care trebuie să fie cea potrivită pentru tine. Ea într-adevăr trebuie să se raporteze la ceilalţi, la mediu, la tot ceea ce te înconjoară, dar fără a te implica de parcă ai fi o piesă dintr-un puzzle care va fi rătăcită până spre finalul alcătuirii imaginii complete.

Va trebui să fie tocmai invers, adică piesa din centrul acelui puzzle să fii tocmai tu, iar corectitudinea informaţiei deţinute de tine să atragă si celelalte piese.

Informaţia stocată în limita spaţiului disponibil va trebui să fie una necesară contextualităţii, dar fără a avea un model aleatoriu de expunere.

În momentul în care informaţia este de cea mai bună calitate, este de o puritate necesară caracterului de universalitate, atunci memoria va crea acea spontaneitate de care dăm dovadă în anumite momente.

Astfel, memoria va fi susţinută din umbră de ceea ce numim uitare tocmai pentru ca informaţia devenită universală să scape de acel balast care a ajutat-o în acest demers, şi pe viitor să apară şi alte informaţii cu caracter de universalitate.

Din moment ce acest proces a început, atât memoria cât şi uitarea vor fi susţinute de ceea ce noi numim istoricitatea informaţiei.

Abia acum fără să ne dăm seama spaţiul disponibil se va mări, chiar dacă cu paşi foarte mărunţi şi în timp, şi chiar foarte puţin ca şi mărime procentuală de stocare.

Ăsta e şi paradoxul :  spaţiul se va mări deşi atât uitarea cât şi istoricitatea vor steriliza memoria de acele informaţii mărunte are arată ca nişte viermi în generalitatea informaţiei, dar care se pot dezvolta ca nişte monştri în particularitatea unor evenimente la care acceptăm voluntar să ne supunem.

Din moment ce am găsit calea către o selecţie a informaţiei corecte, clare, distincte, atunci începe ce e cel mai greu tocmai pentru că avem cine să ne ajute dar într-un demers uriaş pentru “întregirea tabloului”.

Cu cât informaţia va fi mai clară cu atât mai mult va trebui să o lustruim prin înlăturarea balastului care nu mai e necesar caracterului de universalitate, şi astfel spaţiul se va mări, chiar dacă nesemnificativ procentual. Va fi o mărire ce avea consecinţe la nivel calitativ şi nu la nivel cantitativ.

Această trecere într-un alt registru al informaţiei stocate va însemna deja “libertatea cuvântului” şi implicit “o responsabilitate la nivel existenţial”.