Povestea lui Pinco

Umberto Eco în “Kant şi Ornitorincul” undeva pe la pagina 190 prezintă “Povestea lui Pinco”, care de fapt este un dialog ce transcrie o înregistrare pe bandă magnetică făcută undeva prin 1968. Copilul numit fictiv “Pinco” are undeva între 4 şi 5 ani şi trebuie să definească anumiţi termeni(apa, transparenţa, etc.) pe care îi explică aşa cum înţelege el la vârsta lui.

Umberto Eco ne vorbeşte de competenţele de clasificare a obiectelor acelui puşti, unele definiţii făcând invidios chiar şi un semantician de dicţionar.

Această poveste(aparent banală) mi-a dat mult de gândit. De ce? Acel copil nu ştie ce este(tocmai pentru că are un caracter general pentru el), el ştie cine este(şi anume un copil). Deja din start a depăşit câteva secole de frământare filosofică, adică trecerea de la întrebarea CE? la întrebarea CINE?

Apoi Pinco, de parcă l-ar fi citit pe Wittgenstein, afirmă că el nu cunoaşte decât lucrurile pe care le vede. Cu alte cuvinte, nu varietatea ascunde în spate un singur lucru, ci invers, un singur lucru(cel mai simplu)ascunde o întreagă varietate(a tuturor obiectelor cunoscute de copil).

Acel copil are răspuns la aproape orice lucru, deşi deţine puţine definiţii, dar care au un caracter de ştiinţificitate pentru universul său. La el lucrurile sunt clasificate foarte bine, tocmai pentru că viaţa sa la aproape 5 ani este una bine pusă la punct. Pe baza educaţiei pe care i-o dau părinţii săi el ştie că are o oră fixă la care trebuie să doarmă, ştie ce trebuie şi ce nu trebuie să facă în timpul zilei, ştie că are o oră fixă la care trebuie să mănânce, etc. Deci are o viaţă mai ordonată decât 90% dintre adulţi.

Puştiul de 5 ani are chiar şi tabieturile sale: pentru că îi place mult să se joace cu apa vrea ca în fiecare dimineaţă să facă o baie.

Are chiar şi anumite principii: nu-i place să vorbească despre ceva la care nu se pricepe(întrebările erau din ce în ce mai grele şi copilul dădea semne de ezitare).

Pinco din câteva întrebări deja l-a înţeles şi pe Nietzsche: are conştiinţa sclavului (posedă cea mai autentică formă de libertate).

Acest copil îl înţelege chiar şi pe Heidegger atunci când spune că dacă vrei să înţelegi un lucru trebuie să te situezi în afara lui(la vârsta lui el nu cunoaşte toate caracteristicile unui lucru).

Ideea ar fi că acest copil numit Pinco oferă o “garanţie” a imaginii tuturor celor care au “un suflet mereu tânăr”. Restul e pulbere, cum ar spune Nietzsche(şi el un copil, dar un copil “bolnav”).