Feast of Love

Atunci când îţi pierzi credinţa că ceea ce ţi se pare frumos pe lumea asta sau ceea ce iubeşti mai mult în jurul tău, parcă nu mai are aceeaşi semnificaţie, înseamnă că te încearcă un puternic sentiment al capitulării, al dezertării, al renunţării.

Grea încercare pentru un om care încă nu a realizat că poate re-simţi şi el aşa ceva. E ca şi cum nu poţi vedea, nu poţi aude, nu poţi mirosi, nu poţi pipăi, ci îl poţi doar simţi.

E cel mai puternic sentiment al nostru, cel mai pur act de trăire. Îţi trebuie doar curaj şi răbdare(răbdare faţă de ceea ce îţi este potrivnic în viaţă şi curaj faţă de tot ceea ce apare ca “nou” în viaţa ta). Doar aşa îl poţi re-simţi, pentru că în primă fază oricine simte la fel, doar că nu toţi avem curajul sau răbdarea de a ne păstra credinţa în acel sentiment.

Iar când re-vine acel sentiment şi vedem,auzim,simţim,pipăim acele lucruri frumoase şi tot ceea ce iubim mai mult în jurul nostru, atunci ne dăm seama că de fapt am avut întotdeauna în noi acel curaj, acea răbdare, dar nu am ştiut să ni le impunem. Ne dăm seama că am pierdut multe lucruri, dar care pot fi recuperate. Acea recuperare va actualiza în noi tot ce avem mai bun.  

Doar cine îşi impune păstrarea credinţei în sentimentul său va putea mai apoi oferi sensuri unor noi actualizări. Dar ca să-ţi poţi impune credinţa într-un sentiment trebuie să te cunoşti bine, trebuie să conştientizezi cât de multe poţi face, cât de multe poţi oferi, şi toate pe baza celui mai puternic sentiment din tine.

“Neprevăzutul este întotdeauna deasupra noastră.  Şi dintre toate darurile etalate în faţa mea, acest gând din acest moment al vieţii mele este cel mai preţios. Şi astfel, o luăm de la început”. Aşa se termină un film care mi se pare cel puţin interesant.

Advertisements

About alexciotir

Nascut la Botosani la data de 19.06.1981 . Scoala cu clasele I-VIII o face la Botosani la Scoala nr.11 . In 1995 intra la Liceul "Nicolae Iorga" Botosani . Studiile superioare le face la Iasi la Univ. "Al.I.Cuza" .
This entry was posted in idei. Bookmark the permalink.

One Response to Feast of Love

  1. gim grecu says:

    Alex,

    te citesc cu mare bucurie. Continua ceea ce ai inceput aici!
    Un an spornic!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s