“Mă doare în cot”

Zi de zi la tot pasul întâlnim în jurul nostru din ce în ce mai mulţi oameni care afirmă cu responsabilitate “Mă doare-n cot”, “Nu mai pot eu de ăla sau de aia”, “Nu mă interesează”, iar la cei care cred că au “şcoala vieţii” auzim replici mai profunde, de genul “Mi se rupe”.

De multe ori am impresia că societatea noastră se comportă ca în “Ferma animalelor” a lui Orwell. Nu ştim încă exact care e “porcul”, dar “o punem” şi noi de un complot împotriva lui, asemeni unor comunitari.

Chiar citeam articolul prietenului Adi, “O roabă plină de responsabilitate” şi mă gândeam că întotdeauna indiferent de problemă, sau indiferent de domeniu, se merge pe aceeaşi ierarhie socială. Unii se gândesc cum să facă “voluntariat”, sau cum pot să contribuie la bunăstarea celorlaţi, iar alţii nu ştiu cum să refuze tot mai mult pe zi ce trece.

“Între noi fie adevărul”

Einstein(dezinvolt): Atunci aflaţi că eu sunt Mefistofel.

Goethe(ironic): Dumneavoastră sunteţi un mare om de ştiinţă. Puteţi fi oricine doriţi.

Einstein: În cercetările mele de fizică atomică, am descoperit condiţiile în care se desfăşoară o reacţie în lanţ. Descoperirile mele au stat la baza creării bombei atomice…..Ei, spuneţi ceva?! Tot mai credeţi că nu sunt Mefistofel?

Goethe(puţin furios): Domnule Einstein, Diavolul înseamnă ceva mai mult. Este perfid, oribil, inuman. Dumneavoastră aveţi şi alte descoperiri, puse în slujba omului, spre binele lui. Nu sunteţi diabolic. Nu v-ar sta bine.

Einstein(pe un ton decisiv): Datorită mie, descoperirilor mele, s-a creat o armă de distrugere în masă, o armă perfectă. Ce vreţi mai mult? Îl aveţi în faţă pe însuşi Diavolul !

Beautiful Minds

Zilele trecute citeam pe undeva despe minţile deştepte care au fost mutilate de către un război sau altul. Şi căutând pe net să gasesc câte ceva despre acest subiect am observat că în limba engleză oricum ai combina literele din acest cuvânt cam aceeaşi idee ai: war=război; raw=crud .

Asemeni lui Noica aş vrea să mă exclud din statistici, cele care ne justifică sacrificiul uman. Pentru alţii însă acest sacrificiu a însemnat cu totul altceva. Dacă pentru unii eşti doar un număr, pentru alţii poţi fi un “răstignit” al umanităţii.

Câtă adrenalină doar pentru a afla ce e în spatele cortinii. Iar când afli, toţi muşchii din tine parcă refuză acea pauză mult dorită. Luciditatea de care vrei să dai dovadă parcă are şi ea o limită.

Ochiul tău parcă oboseşte fără ca tu să-l forţezi în vreun fel. Vrei să înţelegi cât mai multe în cât mai puţine secunde.

WAR = în alfabetul limbii engleze dacă observaţi W este a 23-a  literă, A este prima literă, iar R este a 18-a literă. Suma acestora este 42.

Secolul XX –  cifra 42 – adică 1942 înseamnă esenţa acestui cuvânt WAR:

– primul transport de evrei ajunge la Belzec, al doilea lagăr al morţii; victimele sunt ucise pe loc;

– prima gazare în masă la Auschwitz;

– lagărul de exterminare Treblinka îşi începe operaţiunea;

Şi veţi observa că în fiecare secol anul 42 are măcar câteva bătălii sau masacre în masă.

Tocmai v-am demonstrat cât de uşor se face o statistică. Însă nu am găsit o statistică pe internet care să-mi arate frica acelor oameni, trăirile acelor oameni, capacitatea lor de a înfrunta sau de a eşua.

România pe ritmuri de jungle

Uitându-mă pe câteva blog-uri observ că toată lumea are măcar un articol cu tentă politică, cu un amestec de social profund, că doar aşa s-a format şi guvernul nostru. M-am gândit că poate mă voi marginaliza uşor, uşor dacă nu am şi eu aşa ceva (cu menţiunea că încerc să fac faţă la juniori încă pe acest subiect).

Am renunţat de mult timp să fiu un produs al manipulării poporului cu televizorul : câţiva papiţoi alături de câteva fufe îmi spun aproape cu lacrimi în ochi, cum aş putea să-mi exprim mai bine sentimentul iubirii dacă mă deschid către o lume de vis cum e cea a telenovelelor ; alte fufe care învăţau psihologie la colţul blocului în timp ce se experimentau în arta sexului oral explică la alte canale tv ce important e să luăm în serios viaţa noastră sexuală că altfel riscăm să devenim nişte frustraţi sexuali (cine ştie la câti metri sub pământ se află Freud, la cât s-a răsucit în mormânt); la unele posturi ni se explică prostia la români; politica în schimb e discutată cam la toate posturile tocmai pentru că suntem o ţară de analişti politici.

Aceste câteva informaţii preţioase de sus, dar şi din cele care vor urma mai jos, le găsesc uşor pe internet dacă vreau într-adevăr să ştiu ce se mai întâmplă la TV.

Siliconatele au ajuns să ne prezinte vremea: să mă îmbrac mai gros mâine că aşa mi-a zis “specialista” sau mai bine recunosc că sunt frustrat sexual. Ea de fapt mi-a zis că va fi mai cald, dar din neglijenţă probabil mi-am lăsat doar un singur simţ activat.

Iubesc doar ceea ce nu are o ideologie. Cum am ieşit din casă observ că totul este etichetat, chiar şi femeile noastre au etichete asemeni cartelelor de metrou, îşi i-au etichetă pe zile(aţi observat că am fost manierat şi am făcut o raportare a etichetelor pe zile şi nu pe numărul de călătorii, iar cele cu abonament sunt cele mai misterioase).

Ce bine ne putem dezvolta în intimitatea noastră:

– eu şi statul român avem o melodie a noastră şi anume “remember the times”, de aceea mi-a dat legea care îi permite să-mi asculte telefonul, să vadă ce mesaje de iubire trimit, pe ce adrese “bolnăvicioase” de net intru. Cât de mult ţine statul la mine, doar eu nu vreau să înţeleg că sunt un tip analog într-o lume digitală.

– postul Tv Animal Planet tocmai îmi prezintă cum se reproduc două şopârle (LIVE chiar din vizuina lor). Ce liber sunt !!!!! (prefer vremurile lui Darwin când ne mulţumeam să descoperim noi specii şi atât).

– Discovery Chanel îmi deschide ochii cu un experiment: 4 indivizi sunt obligaţi ca într-un timp foarte scurt să consume o varietate de alimente care nu prea sunt compatibile între ele. Cât de mult a evoluat ştiinţa ! Oare cine va avea mai multe gaze ? africanul, asiaticul, sud-americanul sau poate europeanul ?

– filmele clasice nu mai reprezintă un antidot la plictiseala de care sufăr în acest mileniu. Au inventat un sedativ mult mai puternic: acele seriale împărţite pe Sezoane (gen Prison Break)

– cu ceva timp în urmă un anumit post de televiziune a hipnotizat românul cu ceva nou: Big Brother. Ce mult ne-a plăcut. Şi am fost recompensaţi pentru acest “rating” făcut: acum întreaga ţară este un Big Brother.

– cei din mediul rural încă regretă singurele lor forme de relaxare seara când ajungeau de la câmp: “Surprize ! Surprize !” cu inegalabila Andreea Marin, sau emisiuni precum “Iartă-mă !”, etc. Ce păcat ! S-au mai consolat cu emisiuni precum “Test de fidelitate”. Dar aşteptăm cu sufletul la gură  emisiuni mai rustice cum ar fi câteva ipotetic numite: Scuipă-mă!, Loveşte-mă!, Înjură-mă!, Ucide-mă!, etc.

– avem un prim-ministru de parcă zici că ne-am invecina cu Noua Caledonie, că doar aia au nişte şefi de trib care sunt mici de statură dar foarte arţăgoşi(ca nişte pitbulli, doar că la noi poporul cântă în cor: “Who let the dogs out ?”)

– miniştrii noştri sunt asemeni clovnilor de la marile curţi domneşti (vă dau un sfat: renunţaţi la bancurile cu blonde dacă vreţi să aveţi concedii mai ieftine, iar dacă vreţi să contribuiţi la dezoltarea turismului faceţi nişte bancuri bune)

În toată intimitatea mea şi doar a mea tare bine mă simt acum că m-am descărcat şi am criticat şi eu sistemul nostru. O să dorm mai bine în seara aceasta !!! Abia acum înţeleg de ce şi ceilalţi au recurs la a avea o asemenea postare pe blog. Mă simt mai liber în toată prostia mea. Mă simt mai curat, mai sănătos. Mă duc la o ţigară, că deja e prea puternic sentimentul.

Masturbare mentală

Eşti ceea ce eşti doar atunci când devii un produs al propriilor idei fără să-ţi dai seama.

Inspiraţie e atunci când propriile idei te consideră nostim, haios, caraghios, atractiv chiar.

Cât de (a)normal poate fi ca într-o dimineaţă să trebuiască să schimbi aşternuturile(colile de hârtie) pentru că cele câteva propoziţii ale tale au fost pe ciclu ?

Aproape în fiecare seară “ţi-o tragi” cu câte “o târfă” (propoziţia) sau chiar în grup (fraza) tocmai pentru că eşti un bolnav (de cultură) al secolului XXI.

Dar totul se rezumă la un “sex oral al gramaticii” şi asta pentru că îţi doreşti din ce în ce mai mult să te întorci la acea “prietenă” (propoziţia care este mama cuvintelor tale) cu care poţi face dragoste oricând şi care reprezintă resortul a tot ceea ce este obscen în tine.

Aproape rămâi fără cuvinte atunci când afli dimineaţa că “ţi-ai tras-o” toată noaptea cu o propoziţie minoră. Ai putea fi pedepsit aspru de către organul legii “Literatura”. Deşi vrei să pari un sclav al sentimentului de vinovăţie eşti conştient că doar propoziţia majoră îţi oferă raţionamentul. Subiectul şi predicatul aproape că justifică acel dans spermatozoidal.

Realizezi târziu că ai dat-o în bară de ceva vreme, iar singura propoziţie pe care ai iubit-o vreodată are acum în custodie propriile cuvinte pe care le vei putea vizita în funcţie de un anumit program calendaristic.

Cauţi astfel ordinea în absolut tot ceea ce înseamnă viciu şi observi că în naturaleţea de care dai dovadă (asemeni unui copil) nu faci altceva decât să “ţi-o tragi” în fiecare seară cu câte o propoziţie, care reprezintă resortul fanteziilor sexuale ale celorlalte propoziţii care urmează.

Încerci să ai un comportament mai adecvat creşterii corecte a cuvintelor pe care le iubeşti doar în funţie de acel program. Altceva nu îţi poţi reproşa, restul a fost doar sex, iar iubirea nu constă în asta. Unele propoziţii te vor acuza că ai cam înşelat, că ai cam trădat, dar a fost doar sex.

Asemeni unui bătrân sud-american care are şi el propriul secret, ducându-se la fiecare sfârşit de săptămână la un bordel (al culturii), te întrebi dacă vei mai avea vreodată o “erecţie literară”.

Într-un final propoziţia pe care o iubeşti cel mai mult se va întoarce la tine, primind acceptul celorlalte propoziţii (recunosc autoritatea cui aparţii tu), şoptind aproape excitant: ” FUCK YOU, FUCK ME, FUCK THE NOBEL PRIZE !!! “

Add or Remove

De foarte multe ori ne gândim de ce în anumite situaţii luăm o decizie care se dovedeşte mai apoi a fi fost chiar cea mai bună deşi la momentul acela parcă fusese împotriva voinţei noastre.

De unde această spontaneitate ?? Aveam răspunsul pregătit şi nu ştiam ?? A fost o chestie de noroc, de întâmplare ????

Întotdeauna vom avea un spaţiu limitat de stocare a informaţiei, care trebuie să fie cea potrivită pentru tine. Ea într-adevăr trebuie să se raporteze la ceilalţi, la mediu, la tot ceea ce te înconjoară, dar fără a te implica de parcă ai fi o piesă dintr-un puzzle care va fi rătăcită până spre finalul alcătuirii imaginii complete.

Va trebui să fie tocmai invers, adică piesa din centrul acelui puzzle să fii tocmai tu, iar corectitudinea informaţiei deţinute de tine să atragă si celelalte piese.

Informaţia stocată în limita spaţiului disponibil va trebui să fie una necesară contextualităţii, dar fără a avea un model aleatoriu de expunere.

În momentul în care informaţia este de cea mai bună calitate, este de o puritate necesară caracterului de universalitate, atunci memoria va crea acea spontaneitate de care dăm dovadă în anumite momente.

Astfel, memoria va fi susţinută din umbră de ceea ce numim uitare tocmai pentru ca informaţia devenită universală să scape de acel balast care a ajutat-o în acest demers, şi pe viitor să apară şi alte informaţii cu caracter de universalitate.

Din moment ce acest proces a început, atât memoria cât şi uitarea vor fi susţinute de ceea ce noi numim istoricitatea informaţiei.

Abia acum fără să ne dăm seama spaţiul disponibil se va mări, chiar dacă cu paşi foarte mărunţi şi în timp, şi chiar foarte puţin ca şi mărime procentuală de stocare.

Ăsta e şi paradoxul :  spaţiul se va mări deşi atât uitarea cât şi istoricitatea vor steriliza memoria de acele informaţii mărunte are arată ca nişte viermi în generalitatea informaţiei, dar care se pot dezvolta ca nişte monştri în particularitatea unor evenimente la care acceptăm voluntar să ne supunem.

Din moment ce am găsit calea către o selecţie a informaţiei corecte, clare, distincte, atunci începe ce e cel mai greu tocmai pentru că avem cine să ne ajute dar într-un demers uriaş pentru “întregirea tabloului”.

Cu cât informaţia va fi mai clară cu atât mai mult va trebui să o lustruim prin înlăturarea balastului care nu mai e necesar caracterului de universalitate, şi astfel spaţiul se va mări, chiar dacă nesemnificativ procentual. Va fi o mărire ce avea consecinţe la nivel calitativ şi nu la nivel cantitativ.

Această trecere într-un alt registru al informaţiei stocate va însemna deja “libertatea cuvântului” şi implicit “o responsabilitate la nivel existenţial”.

Who are you ?

Adeseori în jurul nostru se pun întrebări precum : Ce este filosofia ?  La ce bun filosofia ? Cât de filosofi putem fi ? Cât de periculoasă e filosofia ? şi întrebările pot continua la nesfârşit.

În general, când stăm de vorbă cu cineva pe tema propriei filosofii inevitabil ajungem la concluzia “Eu am descoperit filosofia……….!!!!!”

Totul se rezumă la finalitatea acestui demers “intelectual” al fiecăruia de pe urma căruia să putem profita ca părtaşi la aceeaşi existenţă.

De fapt ceea ce este mai important lăsăm la voia întâmplării, şi anume faptul că metoda, paşii, principiile pe care le urmăm nu sunt întocmai corecte.

E ca şi cum am cere să fim operaţi deşi suntem sănătoşi şi vrem să devenim “bolnavi” de cultură, de cunoaştere, de tot ceea ce are mai frumos existenţa noastră. “Instrumentele chirurgicale” nu sunt sterilizate, nu sunt de cea mai bună calitate şi ceea ce ar putea fi şi mai grav, nu sunt folosite de cei mai potriviţi.

Marea majoritate atunci când descoperă “tărâmul filosofiei” se plictisesc repede de “nivelul I” al filosofiei (tocmai pentru că te încearcă cel mai mult înainte de a trece la nivelul II, tocmai pentru că necesită cea mai mare parte din timpul şi aşa scurt al nostru) şi doresc să treacă mult mai repede, dacă s-ar putea, la ultimul nivel al filosofiei(poate nu chiar ultimul, dar oricum acolo în vârf de unde să se poată uita în jos).

Doar aşa găsesc de cuviinţă că pot explica lejeritatea cu care unii “recită” Hegel, Kant, Nietzsche, etc. De aceea într-o discuţie “filosofică” introducerea e cea mai scurtă(însoţită şi de câteva zâmbete care să confirme gradul tău de cunoaştere), tocmai pentru a scoate în evidenţă importanţa unei probleme “actuale” care nu mai necesită amânare(timp pierdut incercând să explici Platon, Aristotel,etc.) cu probleme care se rezumă la un simplu “bla, bla, bla”.

Discursul “filosofic” este luat în derâdere astfel tocmai pentru că cei doi “combatanţi” au realităţi diferite.

Lipsa unei metode, a unor principii se răsfrâng asupra noastră în fragmentele de realitate care se întrevăd la orizontul umanului din noi.

“Slice of life” apucă unii dintre cei care totuşi sunt meticuloşi şi constanţi cu utilizarea metodei sau principiilor alese.

Este la fel ca şi în cazul unui tânăr care se descoperă prin intermediul muzicii, să zicem “rock music”: nu doreşte să rămână o “veşnicie” la nivelul I, nivel al unui Led Zeppelin, al unui AC/DC, etc. ci doreşte să treacă mai repede la un alt nivel, unde se va plictisi într-un timp scurt de Sepultura de exemplu şi va dori să ajungă cât mai repede pe culmile înalte al death-metalului, şi în final black-metalului. De îndată ajuns acolo, involuntar va începe să reacţioneze ca un novice şi se va uita prea lung de sus în jos, chiar cu un sentiment de compatimire faţă de sclavii de jos, care muncesc din greu să înţeleagă “sensul acestui drum anevoios”. Ceea ce nu înţelege cel de sus “bogatul unui timp scurt pentru cel de jos şi prea lung pentru el” este că imediat ce sclavul va ajunge în locul său el va dispare, ca în basme, într-o secundă, fără să lase vreo urmă în jurul său care ar putea îmbogăţi sensul.

De ce oare unii nu stau atât cât trebuie să asculte un Mozart, un Verdi, şi se grăbesc repede către un Chopin, care va fi un anonim la descoperirea lui Paganini ? Cum să înţelegi “Carmen” de Bizet doar că ţi-a zis vecinul că e plăcută, fără ca tu să fii implicat în vreun fel în propria ta existenţă ?

Degeaba avem obiectul (lucrarea lui Kant, opera lui Bizet) dacă nu ştim la ce foloseşte în ceea ce ne priveşte.

E ca şi cum ţi-ai dori cea mai frumoasă şi deşteaptă femeie să-ţi fie alături, dar ca să fie şi deşteaptă şi frumoasă înseamnă că într-adevăr trebuie să fie o “femeie” şi nu un obiect ca oricare altul. Şi cum să o ai alături dacă tu nu deţii conceptul de “femeie”. De aceea îi înţeleg pe unii când afirmă că “se înţeleg mai bine cu câinele din casă decât cu soţia”. E simplu !!!!! Omul a ajuns la ultimul nivel al existenţei sale în care el este “zeul” universului său, iar atât căţelul cât şi femeia sunt simple obiecte, care au însă atribuţii diferite (presupun).

Filosofia e bună doar pentru noi, sau poate doar dacă este făcută pentru alţii ????? Muzica este înţeleasă de mine doar pentru “mine” sau pentru celălalt ???????????

Sau poate totul este pentru mine şi implicit pentru ceilalţi, căci doar aşa trec la nivelul următor.