O metafizică a speranţei

De foarte multe ori mi s-a întâmplat, ca atunci când mă aflu în preajma unor oameni simpli, să aud acelaşi răspuns la orice întrebare : ” Trăim cu speranţa”. Uneori primeam acest răspuns şi fără să adresez o întrebare. Mai devreme sau mai târziu ajungi să fii saturat de această circularitate a evenimentelor.

Obosit si hăituit de un sentiment al neputinţei, mă retrag într-o încăpere în care să nu pot fi deranjat de nimeni, decât de cele două instrumente ale mele, o foaie şi un stilou. Când tocmai începeam să revin la sentimente mai bune, mă trezesc cu o doamnă în faţa mea, care se uită lung la mine şi spune :  ” Bună ! mă numesc Speranţa şi aş vrea să discutăm despre situaţia individului X “. Am avut sentimentul că leşinasem. Situaţia individului X m-a deconectat oarecum de la această problemă.

Primul care mi-a venit în minte  a fost Gabriel Marcel, cel care spunea că, nu se poate vorbi de speranţă decât acolo unde intervine tentaţia disperării. “Eu sper” , ca şi compensaţie lirică a dramaticului din om, este înţeleasă ca o încercare de a ieşi din tenebrele bolii, ale servituţii.

Prima impresie e că de fapt sunt aruncat într-o lume care comportă restricţii faţă de acţiunile mele. “Conştiinţa mea devine mai ascuţită într-un grad al integrităţii în care sper să mă regăsesc”.

De obicei atunci când ne referim la disperare conştientizăm într-un procent oarecare şi conceptul de capitulare. Gabriel Marcel ne oferă şi soluţia : “Se poate ca prin acceptarea unui inevitabil să-mi probez mie însumi realitatea mea şi în acelaşi timp să transcend renunţarea, capitularea mea”.

“Suntem în planul iluziei când speranţa se rezumă la [“Eu sper”], la ipostazierea absolută”. Gabriel Marcel subliniează faptul că trebuie să fim atenţi în a nu confunda instinctul de conservare al omului cu acel ataşament profund faţă de eul propriu,şi anume speranţa.

Conservând iluzia nu mai putem gândi speranţa în toate treptele ei, trepte care indică momentele în care luciditatea este cea mai mare. Exemplul pe care îl dă Marcel mi se pare concludent, şi anume,faptul că pentru eroi moartea se prezintă ca şi cum ar intra în calculele lor.

Metafizic, modestia şi umilinţa sunt singurele resorturi ale unei speranţe autentice. Dar, acei oameni de care va aminteam mai sus demonstrează încă o dată că “speranţa în ultimă instanţă este o non-fidelitate”. Acei oameni,care reprezintă subiectul, sunt împotriva identificării speranţei cu autosugestia.

În concluzie, ”eu sper în tine pentru noi amândoi” pare a fi forma autentică a speranţei.

Advertisements

About alexciotir

Nascut la Botosani la data de 19.06.1981 . Scoala cu clasele I-VIII o face la Botosani la Scoala nr.11 . In 1995 intra la Liceul "Nicolae Iorga" Botosani . Studiile superioare le face la Iasi la Univ. "Al.I.Cuza" .
This entry was posted in idei. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s