Reactie

Mă uit cu mirare la o simplă foaie albă ce parcă aşteaptă să se închidă într-un sentiment de vinovăţie. Felul în care ţin condeiul e primul semn de trădare;  m-a recunoscut.

Deşi este o curvă a condeiului nu pare atât de murdară pe cât se vrea să fie. Pare dragoste la prima vedere, deşi ştim amândoi cât de fideli suntem. Vrea multă pasiune din partea mea.

Azi însă voi fi aşa cum îsi doreşte ea de fapt, dar nu o recunoaşte, şi anume voi fi un pervers al tuturor foilor albe. O voi murdări. Deşi va fi mirată ştiu sigur că nu mă va uita. Voi risca.

Data viitoare va trebui să fiu mai prudent însă, deoarece “TU” mă vei sfătui deja că ar fi bine să mă protejez în faţa actului. Deşi aş vrea să mă îmbolnăvesc în urma acestui act, sindromul scrisului îţi aduce sfârşitul în cel mai neobişnuit mod.

Cu cât te chinui mai mult în momentul în care eşti sănătos, cu atât vei fi mai chinuit atunci când vei fi bolnav. Este o boală foarte periculoasă, dar pe cale de dispariţie.

Paradoxal vom fi trişti atunci când va dispare, deoarece vom trăi un sentiment cu care suntem obişnuiţi, şi anume că nu am dat de capăt unui simptom care putea să definească mai clar diagnosticul.