Ludwig Wittgenstein în lucrarea “Tractatus logico-philosophicus” demonstrează că: sunt lucruri care nu se pot spune ci doar se arată. Cam aceasta ar fi ideea Tractatus-ului. Corect! Aşa e.
Cam aceasta ar fi ideea a ceea ce întâlnim pe youtube, cam aceasta ar fi ideea unor emisiuni de televiziune, cam aceasta ar fi ideea care stă la baza generaţiei tinere. Şi Wittgenstein este de acord: “4.002 – Limbajul uzual este o parte a organismului uman şi nu este mai puţin complicat decât acesta…….Limbajul deghizează gândirea……Convenţiile tacite pentru înteţegerea limbajului uzual sunt enorm de complicate”.
Inţelegeţi? E simplu. Actul interpretativ îl avem în noi încă de la naştere.
Să presupunem că surprind un tânăr de 16 ani încercând să-şi exprime iubirea faţă de prietena sa în toaleta liceului. Ştiţi ce mi-ar răspunde? cam aşa ceva : “2.0123: Dacă cunosc obiectul, atunci cunosc de asemenea toate posibilităţile apariţiei sale în stări de lucruri……..3.02: Ceea ce poate fi gandit, este şi posibil”.
În cazul în care mă rătăcesc pe şoseaua de centură sunt aproape sigur că una din domnişoarele acelea sfioase mi-ar răspunde cam aşa (la orice aş întreba): “1.21: Ceva poate să se petreacă sau să nu se petreacă şi tot restul să rămână acelaşi….2: Ceea ce se petrece, faptul, constituie existenţa stărilor de lucruri”.
Un mare fan al formatiei Parazitii mi-ar spune că doar în acele versuri “4.022: Propoziţia îşi arată sensul”. Dacă este adevărată, propoziţia arată cum stau lucrurile.
Mă opresc, că deja e prea penibil. Dar trebuie să recunoaştem că ăsta e un adevăr care există, şi anume că tot românul îşi dă cu părerea şi găseşte nişte analogii în lucruri care îi sunt superioare. Ridiculizăm aproape tot ceea ce poate fi profund. Mi l-am luat pe Wittgenstein ca şi model de aplicare, dar se poate aplica aproape orice gânditor.
Cam pe modelul acesta apar doctori în filosofie la universităţi apărute peste noapte. Memorezi câteva fraze pe care le aplici cum te taie capul. Si in final : Ne înclinăm în faţa individului, care din câteva grame de praf magic devine intelectualul de azi şi de mâine.