La Nietzsche totul pare surprinzător: poate a fost prea sincer, poate a fost prea ironic, poate a fost prea ”jucăuş”, poate a fost prea curios.
Criticul neavizat e şi normal să rămână dezamăgit în faţa textului nietzscheean pentru că însuşi Nietzsche nu şi-a citit pagina până când nu a considerat că e destul de ”sănătos”.
Nietzsche devine ”bolnav” de câte ori se micşorează acea diferenţă a sa prin care a desluşit atâtea diferenţe de diferenţe. Teoria sa nu este un paralogism în care ficţiunea dublează, ci dedublează. Forţa fiind falsificată se reântoarce contra sa.
Dar totul se rezumă la cât mai puţine fapte şi cât mai multe interpretări.
alexciotir.wordpress.com 
stii cum e ……chiar daca ceva sau cineva nu participa la un anumit proces sau nu are o influenta in mod direct, tot trebuie sa stii de ce nu are un rol bine definit, deci trebuie sa stii oricum de importanţa culturii cel putin chiar daca e vorba de altceva dupa cum spuneai.
E f. interesant felul in care cititorul absoarbe (sau nu) o idee de-a lui FN, dupa ce a incercat sa o interpreteze. Eu am ajuns la concluzia ca inteligenta si cultura nu au aproape nici o influenta in acest proces. Este vorba de altceva 🙂