La Nietzsche totul pare surprinzător: poate a fost prea sincer, poate a fost prea ironic, poate a fost prea ”jucăuş”, poate a fost prea curios.
Criticul neavizat e şi normal să rămână dezamăgit în faţa textului nietzscheean pentru că însuşi Nietzsche nu şi-a citit pagina până când nu a considerat că e destul de ”sănătos”.
Nietzsche devine ”bolnav” de câte ori se micşorează acea diferenţă a sa prin care a desluşit atâtea diferenţe de diferenţe. Teoria sa nu este un paralogism în care ficţiunea dublează, ci dedublează. Forţa fiind falsificată se reântoarce contra sa.
Dar totul se rezumă la cât mai puţine fapte şi cât mai multe interpretări.