Mă ascund ?!

Mă ascund de mine în mine !!! ar spune mulţi dacă ar avea curajul. Şi când în final au curajul află că sunt atât de goi încât dacă s-ar ascunde nu ar face acest lucru decât pentru a poza în nişte nefericiţi ai unui punct obosit.

În general când ne simţim bine cu noi totul e atât de recomfortant şi de liniştitor încât totul pare cu fundul în sus. Ne e bine cât ne permite realitatea să fim pentru că ea face cum face şi are noroc tocmai pentru că are grijă să avem parte de o imagine şi mai inversată decât era până în momentul ăla.

Brusc devenim ceva mai serioşi, dar nicidecum realişti. Aşteptăm ca duritatea unei situaţii să întoarcă din nou totul pe dos.

Din afară totul e ca un morman de cioburi care se adună de fiecare dată când suntem aruncaţi la coş de orice model al realităţii.

În interior însă ne ascundem în noi de fiecare dată tocmai pentru că magia momentului constă în ne-traducerea fiinţei noastre. Ne jucăm asemenea unor genii care nu mai ţin cont de prescripţia inteligenţei.

Cu cât suntem mai intenşi în trări cu atât pare a fi mai bine. Totul e cum le organizăm. Dacă nu ne manifestăm liber şi ne ascundem în noi încercând să căutăm un moment mai bun, atunci viaţa ne respinge pentru moment  dintr-un motiv foarte simplu: are o agendă încărcată şi are garanţia că vom reveni curând cerând o audienţă(asta dacă mai avem ceva bun de arătat, pentru că în caz contrar ne vom stinge uşor şi nici viaţa nu se complică atât de mult încât să-i apărem în statistici).

Că anumite momente trec pe lângă noi o recunoaştem şi chiar nu ne supărăm deloc,dar nici recunăscători nu suntem. Însă ce e deranjant e că nu avem garanţia că vor mai fi şi altele. Şi cum stăm noi şi regretăm aşa tocmai mai trec câteva(destul de rare şi importante), dar unghiul de a le privi e altul şi nu ne mai dăm seama şi nici nu mai stăm să le contabilizăm.

Astfel unii sunt zâmbitori şi bine dispuşi, dar nu regretă că au pierdut ceva pentru că nici nu au stat vreodată să se gândească la aşa ceva. Lasă totul în seama naturalului, destinului,divinităţii, etc.

Alţii sunt serioşi şi regretă că au pierdut atâtea momente încât nici atunci când profită de un moment bun nu-şi dau seama de el tocmai pentru că le e frică să mai pună un număr pozitiv într-un conglomerat de cifre negative aşezate în viaţa lor.

Poate şi de aceea există şi excepţii:  sentimentul iubirii nu are număr, nu e un moment anticipat,nu e un moment doar al tău sau al altuia,nu e un moment.

Totul vine şi pleacă : doar ceea ce are greutate rămâne asemenea unui pietroi de care te impiedici în fiecare dimineaţă. Unii acţionează sub impulsul “genialităţii” şi aruncă pietroiul. Ei sunt cei aleşi care rămân ”curaţi şi goi” pe dinafară, dar se ascund în spatele pietroiului, chiar în interiorul lor, în ei înşişi.

Alţii cu “dezabilităţi” găsesc imediat o utilitate acelui pietroi care în ei se preface într-un nisip foarte fin nelăsând varianta ascunderii sale.

Hai să ne ascundem !!!!!! că s-ar putea să ne găsească “eternitatea”, care ar vrea să ne pedepsească, dar ştie că cea mai mare pedeapsă a noastră a fost să ne ascundem. Şi totuşi trăim o “eternitate” cu această frică de a nu fi găsiţi.

Swedish car

Mă uitam zilele trecute cum îşi promovează suedezii maşinile. Volvo este maşina suedezilor şi am rămas uimit de felul în care îşi promovează maşina şi care sunt criteriile pe care le urmăresc în producţia acestei maşini.

Chiar acest documentar despre S60 demonstrează că sunt ceva mai maturi, mai liniştiţi,mai defensivi aş putea spune.
Am rămas cam uimit de acest filmuleţ, deoarece eram obişnuit cu acele reclame haioase şi inteligente ale celor de la Volvo. Totuşi o să fie mai rezervaţi în promovarea produsului şi asta pentru că pe de o parte s-au supus cerinţelor impuse de autorităţi, iar pe de altă parte vor să se adreseze unui clent la fel de matur şi la fel de inteligent.
Modelul S60 cu motor de 1.6 are un consum mixt de 3,9 la 100 de km. şi emisii CO2 de 104, iar cel mai mare motor al lor cel de 2.4 are emisii CO2 de 159.
Suedezilor li s-au impus ca în cel mai scurt timp să ajungă cu emisiile undeva la 98, iar în următorii 2-3 ani să ajungă la o medie zic ei rezonabilă de emisii şi anume la cifra 68.
Nu degeaba Volvo are cele mai mici emisii şi asta pentru că nu e de joacă cu respectarea acestora. S-au băgat amenzi drastice şi ca o ţară nordică, care se respectă o şi demonstrează că s-a apucat serios de treabă şi că are un plan în ceea ce priveşte mediul înconjurător şi că se ţine de cuvânt în ceea ce priveşte normele Uniunii Europeene.
Mă uitam de curiozitate la Loganul nostru care s-a chinuit tare să aibă emisiile CO2 la 120 pe motor de 1.4 şi 176 la motor de 1.9 la Sandero Stepway.
Ca să mai vorbim şi de rablele care sunt aduse în ţară nu cred că are rost şi e o discuţie înnecăcioasă oricum.
Mă înclin în faţa celor de la Volvo şi a proiectului pe care îl au în următorii ani.Am văzut că au lucrat şi la interior şi la ceea ce înseamnă în general comfort. Se vor impune în viitor printr-o maşină cât mai curată, mai puţin deranjantă pentru mediul înconjurător,mai distinctă, mai matură, mai serioasă.

Ziua Naţională

La mulţi ani !!! România.

Doar la adăpostul acestei urări pot să fiu ceva mai optimist şi ceva mai înţelegător. Dar îmi trece repede aşa că mă opresc aici.

Parola: a-c-t-o-r

În cadrul emisiunii “Nocturne” de pe TVR1 realizată de criticul de artă Marina Constantinescu am avut ocazia să văd oameni de o calitate superioară şi anume regizorul Radu Penciulescu,un actor mare de tot.

M-a impresionat acest profesor plecat încă din 1976 din România pentru a învăţa actorie pe americani, dar şi printre cei trei maeştri ai teatrului din Suedia, unde a predat la Universitatea din Malmo,până în 1996.

“Regizorul are o meserie umilă tocmai pentru că actorul face totul,actorul este pionul principal ”.

Cei mai buni prieteni ai săi sunt foştii elevi pe care i-a avut în România la Regie şi Film, iar majoritatea conferinţelor sale sunt orientate în jurul acestei teme, a relaţiei dintre profesor şi elev,educaţie şi cultură.

Ca şi actor treci prin foarte multe etape de schimbare a modalităţii de existenţă. În tinereţe când nu ştia prea multe se asemăna cu Trofimov,iar la maturitatea sa teatrală a ajuns să fie influenţat din ce în ce mai mult de Cehov. Acum la bătrâneţe consideră că Lopaev i se potriveşte cel mai bine.

Plecând de la teatrul din Târgu Mureş, unde a copilărit până la 10 ani, tot acolo s-a întors acum la bătrâneţe pentru a mai pune în scenă câteva piese de teatru.

O trupă de nota 10 în tinereţea sa la Târgu Mureş formată din oameni de aur precum Ioan Fiscuteanu (majoritatea îl ştiu din Moartea domnului Lăzărescu), Ştefan Sileanu (Păcală se întoarce, Vlad Ţepeş), Victor Ştrengaru, Constantin Dinulescu, dar şi alţii.

Iată un actor şi regizor de teatru care s-a manifestat 20 de ani în străinătate pentru că aici a fost refuzat şi neapreciat.

Ziua internaţională fără fumat

În fiecare an în a 3-a joi din noiembrie, iar anul acesta a fost pe 19, se sărbătoreşte ziua internaţională fără fumat.

Nu am postat nimic pe 19 tocmai din dorinţa de a observa diversele campanii făcute în lume cu această ocazie.

Nu aş vrea să generalizez, că şi la noi în ţară au fost făcute anumite campanii seioase, dar ca şi concluzie ne raportăm din nou la acele campanii agresive de renunţare la tutun.

Aceste campanii agresive coroborate cu existenţa pe piaţă şi succesul acelor weed shop-uri justifică o incapacitate a unora de a fi creativi.

Pe de altă parte accizele cresc şi asta încurajează piaţa neagră. Probabil că aşteptăm să se ajungă la 10 Ron pachetul de ţigări ca să ne orientăm către piaţa din Republica Moldova sau Ucraina.

Unele ţări au mers pe alt timp de campanii mergând pe imagini precum aceasta.O statuie care are o ţigară în mână şi informarea populaţiei despre faptul că la 24 de ore 100 de persoane din întreaga lume moare din cauza fumatului, care ucide mai mult în ultimul timp decât alte boli pe care încă le pronunţăm cu frică. Mi se pare o campanie mult mai bună decât imaginile oribile pe care le-am preluat de la alţii pentru a sensibiliza populaţia.

În alte zone s-a mers pe spoturi publicitare sau pe asemenea imagini sau chiar pe pachete promoţionale cu astfel de ţigări desenate, care parcă justifică o anumită creativitate a unora şi care cred eu că au un impact mai mare decât acele  imagini ale noastre care prin oribilitatea lor forţează românul la a fi creativ şi anume le acoperă el singur cu ceva pentru a fuma liniştit o ţigară sau chiar le alege la chioşc, ca la piaţă, pe cele cu imagini mai puţin dure.

Unii au vrut să fie mai pragmatici şi au luat ca atare acea zi,adică ziua internaţională fără fumat, considerând că măcar în acea zi să nu se fumeze sau să se reducă numărul de ţigări.O campanie interesantă în care nu ţi se băga pe gât să te laşi repede de fumat, ci îţi cumpărai un pachet de ţigări care te anunţa cât ai fumat în ziua respectivă sau îţi programa cât să fumezi în ziua respectivă,după cum se vede şi din imaginea aceasta.

Alţii au făcut o campanie cu ajutorul artiştilor şi a creativităţii acestora. Sunt activităţi agreate şi de ecologişti au şi un impact pe termen lung asupra privitorilor tocmai pentru că sunt expuse o perioadă mai lungă de timp şi în cât mai multe oraşe. Ideea este bună, dar mai ales acolo unde nu este nevoie să forţezi mesajul,deoarece s-ar putea să deranjezi sau să ofensezi locuitorii acelor zone.

O campanie care are la bază o idee genială,care mie mi-a plăcut foarte mult şi anume aceste huse , dacă le-am putea numi aşa, pentru cărţi sub forma unor pachete de ţigări. O campanie care corobarată cu alte mesaje cred eu că poat avea un efect pozitiv asupra celora care citesc mult,dar fumează şi mai mult.

Blogtrip Suceava

O întâlnire interesantă organizată de Boby Voicu şi compania. O întâlnire la care în primul rând l-am revăzut pe amicul Adi, dar şi faptul că am cunoscut oameni noi, oameni interesanţi. Nici nu contează cum se numesc, ci contează pentru mine ceea ce ei fac. Mi-a plăcut mult discuţia avută cu Alex, mi-a plăcut felul de a fi al unui “artist” precum Andrei Pavel, mi-a plăcut conversaţia avută cu B. şi tot aşa. Toate acestea s-au întâmplat la finalul zilei de sâmbătă, adică “fun evening”.

Referitor la ce s-a întâmplat la workshop: Vlad Balan mi-a plăcut cum a prezentat istoria şi succesul acelui blog despre maşini. Amicul Adi cred eu că a făcut o impresie “bună” cu prezentarea sa pe tema “social media” şi “twitter”. Prezentarea lui Tudor Galoş a sensibilizat audienţa tocmai pentru că s-a pus accentul pe importanţa reuşitei individului care are la bază anumite principii. Băieţii de la Greenpixel au fost la înălţime,deşi m-am cam pierdut în conglomeratul de termeni rostiţi pe minut, dar au arătat că ştiu ce spun şi ce fac, adică s-au impus prin profesionalismul de care au dat dovadă.

Una peste alta o întâlnire reuşită, iar oamenii veniţi acolo mi-au lăsat o impresie mai mult decât bună.

Mă bucur că l-am cunoscut pe Bogdan Ciobanu pentru că el e omul care se implică în ceea ce priveşte “blogul botoşenean” şi mă interesează şi pe mine această comunitate.

Daniel a fost o gazdă bună ca şi reprezentant al “blogului sucevean” şi chiar e un băiat simpatic, care face echipă bună cu “artistul” şi cred că pe viitor vor face o treabă bună în Suceava.

Impresii dintre cele mai bune de la acest Blogtrip de la Suceava.

Micul mamut

Îmi aduc aminte că în facultate autorii de tip mamut necesitau întotdeauna lecturi suplimentare.

Încă de pe vremea când mă chinuiam să înţeleg “Logica” lui Hegel,D.D. Roşca în comentariile sale despre Hegel făcea trimitere la un anume Friedrich Heinrich Jacobi.

Ulterior ajungând la un alt mamut şi anume Kant la problema timpului şi spaţiului dau din nou peste acest Jacobi(1743-1819). Mai târziu citind Schelling am observat că nu pot să scap de acest Jacobi. Mi s-a confirmat chiar când am citit şi ceva din Fichte.

Acest mic mamut,un elefănţel de fapt, l-am descoperit ca o umbră a giganţilor din filosofie. De aceea nici nu l-am luat în serios, dar trebuie să recunosc că m-a atras la el pertinenţa cu care îşi prezenta argumentele referitoare la lucrările unora precum Spinoza, Leibniz, Hegel, Kant.

Nici după ce am citit câte ceva din Nietzsche nu m-am gândit că o să dau din nou peste Jacobi. Habar nu aveam că el a utilizat pentru prima dată termenul de “nihilism”. În una din scrisorile trimise către Fichte observăm că termenul de “neant” revine frecvent.

La el se raportează şi Heidegger în “Nietzsche”, volumul II, atunci când dezvoltă termenul de nihilism:

“Vraiment, mon cher Fichte, si vous-meme ou qui que ce soit preferez nommer chimerisme ce que j’opposais a l’idealisme que je vituperais comme nihilisme,voila qui ne saurait me contrarier….” (Jacobi a Fichte, 1799)

Multe astfel de scrisori sunt de o importanţă deosebită tocmai pentru că acolo îl descoperim pe adevăratul Jacobi elefănţelul din umbră care se impune printr-un limbaj pertinent,colocvial,jovial, specific stilului telegrafic în care nu sunt necesare elemente academice şi pompoase în acelaşi timp.

Jacobi se impune printr-o filosofie a ideilor de bun simţ, a ideilor rezonabile, iar critica sa asupra unor teorii ale vremii este privită şi azi cu zâmbetul pe buze, dar în cel mai serios fel posibil.

Îmi aduc aminte că prin anul III la un seminar ni s-a dat o lucrare la Kant. Undeva într-un colţ al lucrării apărea un citat al lui Jacobi. Vroiam să impresionez şi eu un pic. Ora următoare când ni s-au adus lucrările am rămas un pic mirat să văd că citatul meu nu era tăiat,dar acel nume – Jacobi- fusese tăiat cu roşu. Având siguranţa că erau spusele lui Jacobi m-am gândit că nici profesorul nu lua în serios unul precum Jacobi.

Am insistat cu acest nume chiar şi la examenul scris de licenţă unde mi s-a scăzut din punctaj că nu am insistat pe Botezatu în problematica timpului la Kant şi am venit cu necunoscuţi ca Jacobi. Sunt român, deci trebuia să merg pe mâna lui Petre Botezatu şi să o las mai moale cu prostiile mele referitoare la Jacobi.